Despre tribalism
Pentru cea mai mare parte a evoluţiei speciei umane cooperarea între indivizi a fost organizată în cadrul restrâns al grupurilor tribale sau familiale. Se ştie ca societăţile de vânători-culegători consistă din clanuri mici de circa 150 persoane (vezi acest articol în The New Scientist), care cooperează pentru a obţine hrana (vânează şi culeg) şi apă şi pentru a-şi apăra teritoriul.
Dar lipsa unei motivaţii consistente pentru cooperarea intre clanuri ducea la o incidenţă ridicată a conflictelor violente. Acest aspect se poate vedea până în zilele noastre în societăţi de vânători-culegători şi alte societăţi tribale, şi constituie motivul principal pentru conotaţiile negative pe care termenul „tribalism” le-a acumulat.
Tribalismul este ineficient din două motive.
- Duce deseori la conflict inter-tribal violent deşi uneori nenecesar. Speciei umane i-au trebuit multe sute de mii de ani pentru a depăşi obstacolul evoluţionar pe care acest mecanism al distrugerii îl constituie.
- Tribalismul impune limite stricte libertăţii individuale. Este o cămaşă de forţă în care iniţiativa, creativitatea şi ambiţia individuală nu se pot exprima, deoarece individul nu poate acţiona în afara limitelor impuse de clan. În special, indivizii sunt puternic descurajaţi să coopereze cu membrii altor clanuri prin intermediul unor „valori morale” tribale precum loialitatea.
Evoluţia societăţii umane a luptat mult şi greu împotriva tendinţelor şi instinctelor tribale. Însăşi noţiunea de „civilizaţie” este definită prin referinţă la instinctele şi comportamentele de tip tribal. Am putea chiar alcătui un clasament al culturilor sau popoarelor în funcţie de nivelul de civilizaţie al acestora, sau, altfel spus, în funcţie de gradul în care s-au eliberat din capcana evoluţionară a tribalismului. De altfel este remarcabil cât de aproape este clasamentul astfel obţinut de cel pe care îl avem deja în minţile noastre, ceea ce confirmă cât de reale şi de prezente sunt aceste noţiuni în gândirea noastră şi în sistemul nostru de valori interior.
În acest cadru culturile cele mai puţin civilizate sunt acelea care au conflicte tribale intense precum şi limite stricte asupra libertăţii individuale. Exemple de astfel de culturi sunt cele ale vânători-culegătorilor contemporani, cea a Afganistanului, precum şi culturile unor regiuni ale Africii.
Regiuni mai civilizate sunt cele unde conflictul inter-tribal sau inter-etnic este prezent, dar individul are o anumită libertate; aceasta este situaţia unor zone din fosta Iugoslavie. O poziţie asemănătoare în acest clasament poate fi acordată şi acelor culturi fără conflicte violente, dar cu limite stricte asupra libertăţii individuale; un exemplu este Arabia Saudită.
O altă treaptă în acest clasament apare observând că există forme mai moderate ale comportamentelor de tip tribal decât conflictul inter-etnic violent. Exemple sunt conflictele şi rivalităţile între găşti sau clanuri mafiote în anumite regiuni din sudul Italiei. O formă şi mai moderată est corupţia sub formă de clientelism, favoritism şi nepotism care este foarte raspândită în ţări precum România sau Bulgaria.
Limitările libertăţii individuale pot de asemenea să ia forme mai puţin radicale decât în Arabia Saudită, cum ar fi de exemplu vechea tradiţie evreiască ce se opune căsătoriei cu goi (persoane de etnie non-evreiască). Deşi este o manifestare tribală, este una non-violentă, şi mai puţin restrictivă decât practici mai barbare precum crimele de onoare practicate în unele zone ale Turciei sau circumcizia femeilor practicată în unele regiuni ale Africii.
Astfel ajungem, în sfârşit pe treapta cea mai înaltă a clasamentului, unde se află societăţi unde libertatea individuală este protejată prin legi care sunt aplicate, şi unde violenţa intre clanuri este rară. În astfel de societăţi conflictul este canalizat prin procese formale democratice în aşa fel încât să aplaneze eventuala ostilitate între grupuri înainte ca aceasta să se manifeste. O societate complet liberă de tendinţe tribale nu există în ziua de azi, şi fiinţele umane sunt de aşa natură încât este puţin probabil că ea va exista vreodată. Dar societăţile unde aceste tendinţe sunt controlate cel mai bine sunt cele din America de Nord şi Europa.
Urmează câteva exemple de astfel de tribalism rezidual chiar şi în aceste bastioane ale păcii, libertăţii şi individualismului. Sistemul bipartit in America a dus la o separare dogmatică între dreapta şi stânga, având ca rezultat un dialog politic care pune o valoare mare pe loialitate, o caracteristică de tip tribal. Administraţia Bush a pus în practică un sistem clientelar cum America nu a mai văzut de decenii, precum şi o politică externă de o agresivitate fără precedent. De asemenea, nivelul ridicat al violenţei între găşti in unele cartiere de negri sau de imigranţi este o manifestare a unei mentalităţi tribale în aceste comunităţi.
Şi în Europa de Vest sunt focare de tensiune inter-etnică, cum e cazul în Ţara Bascilor, minoritatea Magrebină din Franţa, în special în jurul Parisului, sau minoritatea turcă din Germania. Favoritismul a fost de asemenea o problemă în mandatul lui J. Chirac în Franţa, în timp ce, mai recent, demagogi de extremă dreaptă din Italia au exploatat instinctele tribale ale electoratului atrăgând atenţia şi incitând la ostilitate şi violenţă împotriva minorităţii româneşti. De altfel, acuzaţiile larg mediatizate de viol în cazul lui N. Mailat au fost infirmate de mult mai puţin mediatizata autopsie.
Dacă acceptăm definiţia de „civilizaţie” de mai sus, atunci aceasta poate fi identificată cu anti-tribalismul, care are două ramuri ideologice: autoritarismul şi individualismul. Aceste ramuri corespund celor două slăbiciuni menţionate mai sus, şi sunt antidoturile respective. În acest context autoritarismul este dominaţia totală a unui singur clan, având ca rezultat reducerea conflictului între clanuri. Individualismul este favorizarea libertăţii individuale prin eliminarea restricţiilor tribale şi un accent pe dreptul la alegere şi pe responsabilitatea individuală.
Istoria civilizaţiei (deşi nu neapărat a civilizaţiilor) este deci istoria acţiunii concertate a autoritarismului şi a individualismului. Cele două acţionează în tandem, primul ca un antidot împotriva tribalismului local, al doilea ca un antidot împotriva tribalismului global într-o anume societate.
O societate civilizată are o autoritate puternică, dar şi o puternică tradiţie individualistă. Un exemplu este Franţa. Violenţa este redusă şi libertatea individuală este garantată. Tribalismul este marginal.
O societate ceva mai puţin civilizată manifestă o autoritate puternică, dar un individualism mai slab. Acest tip de societate tinde spre un tribalism global moderat. Violenţa este redusă dar libertatea individuală este limitată de controlul autoritar, şi indivizii sunt expuşi la a fi manipulaţi de autoritate mai ales prin sentimentele lor tribale globale: naţionalismul. Un exemple este China. Rusia pare să evolueze de asemenea pe această cale.
O altă posibilitate este de a avea o societate cu individualism puternic dar cu o autoritate mai slabă. Acest tip de societate manifestă un tribalism local moderat. Libertatea individuală este puternică, dar există o ostilitate sau fricţiune permanentă între grupuri mici (în general familiale). În cazuri moderate cum ar fi România, violenţa fizică (în forma crimelor şi violurilor) este redusă, dar ostilitatea ia forma unor comportamente grosolane sau ostile între indivizi care se consideră străini.
O situaţie mult mai dificilă este aceea în care individualismul este slab dar autoritatea este şi mai slabă. Această societate manifestă un tribalism global puternic dar un tribalism local şi mai puternic. Un exemplu ar fi situaţia indienilor americani după sosirea în masă a coloniştilor Europeni.
O altă situaţie posibilă este aceea în care autoritatea este puternică şi individualismul este slab. În acest caz, există o tendinţă spre un tribalism global puternic, precum în Germania lui Hitler. Opţiunea individuală era controlată strict prin Gestapo, SS şi propagandă, având ca rezultat un autoritarism suficient de puternic să înăbuşe libertatea individuală.
Societatea cea mai pur tribală este aceea în care ambele antidoturi sunt slabe. Această situaţie poate fi întâlnită în America de nord pre-columbiană precum şi în Waziristanul de azi.
Probleme istorice extrem de importante se pun în legătură cu evoluţia civilizaţiei, în special în vederea echilibrului fragil pe care aceasta îl implică între autoritate şi individualism. Poate una din cele mai interesante lucrări recente pe acest subiect este cartea lui Larry Siedentop, „Democracy in Europe”. El vede cultura europeană (în sensul larg care include America) ca purtătorul de stindard al civilizaţiei în sensul descris mai sus, şi foloseşte cu mare abilitate argumente istorice pentru a face o contribuţie esenţială la dezbaterea constituţională europeană.
Punctele esenţiale ale evoluţiei civilizaţiei sunt Socrate, Isus, Iluminismul şi Constituţia Americană. Următorul pas major pe această cale este Constituţia Europeană. Siedentop are câteva sugestii inenţionate să asigure un echilibru între autoritate şi individualism. Doze greşite, argumentează Siedentop, ar periclita nu numai construcţia europeană dar şi întregul proiect istoric a ceea ce eu numesc Civilizaţie şi ceea ce el numeşte Liberalism Clasic.
